 |
Bloging.ro | Urmatorul Blog | Raport | Clipuri Funny | Video & Foto | Inscrie-te |
|
O existentã care nu ascunde o mare nebunie nu are nici o valoare... | |
Trandafiri si greseli - Povestea unei mari iubiri (Partea I)Despre trandafiri exista nenumarate legende, de aceasta floare fiind legata o simbolistica vasta, ea regasindu-se totodata in ritualuri pagane si crestine. Insa cea mai cunoscuta si mai invocata conotatie a trandafirilor vine insa din faptul ca sunt considerati a fi cel mai expresiv simbol al iubirii. Daruim si primim trandafiri mai ales pentru ca vorbesc discret despre iubire. Pentru ca uneori stiu a spune limpede ceea ce noua ne vine atat de greu sa rostim: "iarta-ma", "te iubesc", "iti multumesc". Am atat de mult de povestit despre trandafiri. Despre lucrurile frumoase si delicate care mi-au fost daruite si pe care am incercat (prea ezitant sau prea febril, mai mereu neindemanatic) sa le daruiesc la randul meu. Dar si despre greseli. Despre cum aproape am ciopartit o posibila revelatie. Despre cum am zdrelit de buna voie doua suflete, iar acum zdrelesc doi genunchi (macar de aceasta data amandoi ai mei) rugandu-ma destinului si divinatatii sa nu-mi ofere chiar ceea ce as merita. Dar nu pot sa scriu... Cuvintele, pe care am crezut ca le-am imblanzit, ma tradeaza acum. Si am o stare stranie ce se traduce prin dificultatea de a percepe si procesa stimulii exteriori - sambata seara nu am simtit cutremurul de 5,3 grade (Mihaela spune ca acest lucru a fost totusi o consecinta a vinului consumat). Ramane sa formulez pledoarii intr-o continuare a prezentului text. Si-mi doresc sa scriu. Pentru catharsisul spiritual pe care mi-l ofera acest exercitiu si mai ales pentru barbatul frumos care (sper) citeste. Pana atunci las o serie de citate din una din cartile devenirii mele (pe care nu ma pot abtine sa o recitesc periodic) si redau cuvintele pe care mi le-a adresat o femeie, privind cu admiratie la buchetul enorm de trandafiri pe care il purtam in brate: "Multa dragoste sau multe greseli? Sau ambele?" PS: Vor mai trece vieti peste sufletul meu pana sa invat sa uit si sa traiesc fara tine. Ca sa stii. Micul Print de Antoine de Saint - Exupery (.....) - Spinii nu servesc la nimic... Sunt pur si simplu o rautate din partea florilor. - Oh! Dar dupa un moment de liniste el imi spuse, cu un soi de rautate in voce: - Nu te cred! Florile sunt slabe. Ele sunt naive. Ele se apara cum pot. Se cred teribile cu spinii lor... (...)
Capitolul VIII
Am aflat destul de repede o seamã de lucruri despre aceastã floare. Pe planeta micului print fuseserã întotdeauna flori foarte simple, împodobite cu un singur rînd de petale, aflate pretutindeni si care nu deranjau pe nimeni. Ele apãreau într-o dimineata în iarbã si seara dispãreau. Dar aceea germinase într-o bunã zi dintr-un grãunte adus nu se stie de unde, iar micul print supraveghease cu foarte mare atentie acea tulpinã care nu semãna cu celelalte. Putea sã fie o nouã specie de baobab. Dar arbustul încetã curînd sã creascã si începu sã pregãteascã o floare. Micul print vãzu ceva ca un bumb mare si simti cã ceva miraculos avea sã îsi facã aparitia; floarea însã, la adãpostul bumbului verde, nu îsi mai termina pregãtirile pentru a-si etala frumuseþea. Ea îsi alegea cu grijã culorile. Se îmbrãca încet, îsi potrivea una cîte una petalele. Nu vroia sã aparã sifonatã ca macul. Ea nu vroia sã aparã decît în deplinãtatea si sclipirea frumusetii sale. Da! Era cochetã! Toaleta sa misterioasã durã multe zile. Dar într-o bunã dimineatã, exact odatã cu rãsãritul soarelui, se arãtã. Si tocmai ea, care muncise cu atîta precizie, zise cãscînd: - Ah! De-abia mã scol… Pardon… Sunt încã rãvãsitã… Atunci micul print nu îsi putu stãpani admiratia: - Ce frumoasã esti! - Nu-i asa, rãspunse cu delicatete floarea… si sunt nãscutã în acelasi timp cu soarele… Micul print îsi dãdu seama cã nu era prea modestã, dar era atît de emotionantã! - Cred cã este ora micului dejun, adãugã ea îndatã, dacã ati avea bunãtatea sã vã ganditi la mine… Si micul print, luat un pic prin surprindere, gãsi o stropitoare cu apã proaspãtã si o servi pe floare. Astfel îl chinuia ea pe micul print cu vanitatea sa un pic bolnãvicioasã. Într-o zi, bunãoarã, vorbind de cei patru spini ai sãi, îi spuse micului print: - Pot sã vinã chiar si tigrii, cu ghearele lor! - Nu sunt tigri pe planeta mea, obiectã micul print, si apoi tigrii nu mãnîncã plante. - Eu nu sunt o plantã, rãspunse cu delicatete floarea. - Iartã-mã… - Nu mã tem deloc de tigri, dar am oroare de curentii de aer. Nu aveti un paravan? „Oroare de curenti de aer... nu e chiar un noroc pentru planeta mea. Floarea asta e destul de complicatã...” - Seara mã vei pune sub un glob de sticlã. E foarte frig aici. E prost asezat. Acolo de unde vin eu… Dar aici se intrerupse. Ea venise ca sãmîntã. Nu putuse cunoaste nimic din alte lumi. Umilitã de a fi spus o minciunã atît de naivã, tusi de douã-trei ori, sperînd sã îl punã si pe micul print într-o situatie penibilã: - Cum e cu paravanul ãla?... - Mergeam sã îl caut, dar îmi vorbeai! Atunci ea începu din nou sã tuseascã pentru a-i provoca totusi remuscãri micului print. Astfel, micul print, în ciuda dragostei sale pentru floare, se îndoi repede de ea. El luase în serios cuvinte fãrã importantã si devenise foarte nefericit. „Ar fi trebuit sã nu o ascult, îmi mãrturisi el într-o zi, nu trebuie niciodatã sã asculti florile. Trebuie sã le privesti si sã le mirosi. A mea imi parfuma planeta, dar eu nu stiam sã mã bucur de asta. Aceastã istorie cu ghearele, care m-a deranjat atît, ar fi trebuit sã mã emotioneze…” Îmi mai mãrturisi: „Nu am stiut sã înteleg nimic atunci! Ar fi trebuit sã o judec dupã fapte si nu dupã cuvinte. Ea mã parfuma si mã bucura. Nu ar fi trebuit deloc sã plec! Ar fi trebuit sã ghicesc afectiunea ei de dincolo de vorbele ei mari, orgolioase. Florile sunt atît de contradictorii! Dar eram prea tînãr ca sã stiu sã iubesc.” (...)
Adio, îi spuse el florii.
Dar ea nu îi rãspunse. - Adio, repetã el. Floarea tusi. Dar nu din cauza vreunei rãceli. - Am fost prostutã, îi spuse în cele din urmã. Îti cer iertare. Sã fii fericit. El se mirã de absenta reprosurilor. Stãtea cu globul în mînã, surprins. Nu întelegea acest calm al florii. - Da, te iubesc, îi spuse floarea. Nu ai stiut nimic despre asta, din vina mea. Asta nu mai are nici o importantã. Tu ai fost la fel de prostut ca mine. Sã fii fericit… Lasã globul ãla în pace. Nu îl mai vreau. - Dar vîntul... - Nu sunt chiar asa rãcitã... Aerul proaspãt al noptii îmi va face bine. Sunt o floare. - Dar animalele… - Trebuie sã suport douã sau trei omizi dacã vreau sã cunosc si fluturii. S-ar pãrea cã e foarte frumos. Dacã nu, cine mã va vizita? Tu vei fi departe. Cît despre animalele mari, nu mi-e teamã de nimic. Am ghearele mele. Si îmi arãtã plinã de naivitate cei patru spini ai sãi. Apoi adãugã: - N-o mai amîna atîta, este agasant. Ai hotãrît sã pleci. Du-te! Ea nu vroia sã o vadã plîngînd. Era o floare atît de orgolioasã... (...) Iar oamenilor le lipseste imaginaþia. Ei nici nu prea vorbesc. Ei doar repetã ceea ce li se spune. La mine aveam o floare care vorbea întotdeauna prima. Si nu mai tacea. (...) - Ce înseamnã "a domestici"? (...) - Mergi sã revezi trandafirii. Vei întelege cã al tãu este unic pe lume. Vei reveni sã îmi spui adio, iar eu îti voi face cadou un secret. (...)
Lasa un comentariu .. Trackback { Pagina anterioara } { Pagina 1 din 5 } { Pagina urmatoare } |
Despre mine Profilul meu Arhive Prieteni Albumul meu foto LinksCategoriiAnii mei tineri au sunat a cantecBucuresti - Harta amintirilor Filme si trecut Teatrul absurdului Postari recenteTrandafiri si greseli - Povestea unei mari iubiri (Partea I)Confessions of a Shopaholic - pentru concurs si pentru el Holograf - Primavara incepe cu tine (Bine, atunci vara... Fie, toamna, daca spui tu) The curious case of Benjamin Button - ratacirea stranie printre varste si nedesavarsiri Limelight - lumina rampei si obscuritatea regretelor Prieteni |
Echipa bloging.ro nu isi asuma raspunderea pentru continutul acestui site. Acesta apartine in totalitate utilizatorilor serviciului bloging.ro, oferit de Media Wings |