O existentã care nu ascunde o mare nebunie nu are nici o valoare...

Confessions of a Shopaholic - pentru concurs si pentru el

            Confessions of a Shopaholic nu e un film iesit din comun. Nu spune povestea unui destin extraordinar. Nu ne face cunostinta cu vreun personaj memorabil si nu include niciun recital actoricesc. Confessions of a Shopaholic abordeaza o tema tocita si intoarsa deja pe toate partile de industria cinematografica: femeia obsedata de moda si implicit dependenta de cumparaturi. Insa datorita concursului Hollywood Multiplex (care invita spectatorii sa scrie pe o tema recurenta a scenariului) am incercat sa urmaresc filmul cu o atentie deosebita, pentru a prelua cat mai multe elemente pe care sa le pot transpune in scris. Insa, involuntar, gandurile mi-au alunecat catre experientele traite de mine la cumparaturi, catre perceptia proprie asupra modei si mai ales catre factorul care a dus la nasterea si consolidarea pasiunii mele pentru haine si accesorii: pasiunea devastatoare pentru un barbat.

            Asa ca Rebbeca n-a beneficiat de atentia mea deplina nici in prima sa ipostaza, de monument dragalas al inconstientei si al obsesiei, nici in cea de-a doua (cumva neverosimila), aceea de femeie responsabila, definita de un oarecare simt al integritatii. Desi constienta ca trebuie sa identific simptome ale dependentei de cumparaturi, mintea mea se incapatana sa ruleze momente din trecut, mai mult sau mai putin legate de subiectul in discutie. Mi-am amintit cum am cheltuit trivial de mult pe o rochie pe care s-o port numai si numai pentru el si cum nu am apucat s-o port nici macar un minut. Cum ma privea admirativ de fiecare data cand ieseam din cabina de proba purtand haine ce urmau sa devina ale mele. Cum se bucura de bucuria mea de fiecare data cand imi cumparam lucruri de care ma declaram indragostita iremediabil. Cum imi declara ca cel mai bine arat cand nu port nimic - si facea asta de fiecare data cand ma entuziasmam excesiv cu privire la un articol vestimentar (si o mai face si acum cand are ocazia).

             Simptomele dependentei de cumparaturi pot semana cu cele ale unei depedente in sens general: imposibilitatea de a rezista tentatiei (de a intra in magazine), pulsatiile de adrenalina (la probarea lucrurilor), placerea aproape imorala resimtita in urma consumului (odata cu achizitionarea propriu zisa a lucrurilor), disconfortul cauzat cand administrarea este intrerupta (orele / zilele care se scurg fara a intra in magazine si fara a cumpara)... A fi shopaholic poate fascina si prin prisma cauzelor care genereaza acest fenomen: competitia permanenta cu ceilalti, dificultatea de a lua o decizie, viata prea aglomerata sau din contra, dezolant de pustie, narcisismul, complexele sau nevoia constanta si obdesanta de a fi neobisnuit de atragatoare (sau atragator, caci virusul s-a adaptat astfel incat sa afecteze si barbatii).

              Pentru mine insa dependenta de cumparaturi e o manifestare a dependentei de el. Si in cazul meu mai exista un simptom, extrem de special: il simt de fiecare data cand ma privesc purtand ceva nou si-mi imaginez reactia lui, desi mi-a explicat clar ca m-a vazut in atatea ipostaze... ca ma cunoaste atat de bine... ca e greu sa mai fie impresionat de ce port... Atat de clar mi-a explicat si atat de bine am inteles, incat ma straduiesc din rasputeri sa-mi gasesc o pereche de pantofi pe care sa-i pot purta cu rochia noua...

The curious case of Benjamin Button - ratacirea stranie printre varste si nedesavarsiri

'The curious case of Benjamin Button' e un film unic, tulburator, diferit de tot ce-am vazut pana acum si foarte probabil de tot ce voi vedea de acum incolo. E un film despre moarte, despre iertare, despre dragoste, dar mai presus de toate despre viata.

Fimul reda viata unui om al carui corp experimenteaza varstele in sens invers. Povestea curge prin intermediul unui jurnal citit de fiica lui Daisy, femeie care a fost iubirea vietii lui si care acum se stinge pe patul unui spital intr-un New Orleans ravasit de uraganul Katrina. Asa cum ne spune de-a lungul filmului, Benjamin Button s-a nascut in circumstante neobisnuite, absurde as spune eu, caci isi incepe viata incatusat in trupul unui batran de 90 de ani asupra caruia varsta a lasat urme adanci, trup ce intinereste pe masura ce el inainteaza in varsta.

Filmul e impresionant datorita unei teme recurente: aceea ca varsta nu este decat un numar... Si ce cale mai buna de a sustine aceasta idee decat spunand o poveste in care personajul principal merge printre varste in sens invers si trebuie sa experimenteze viata in acest fel? O poveste in care un copil de 6 ani isi doreste sa se joace, dar trupul batran il obliga sa stea intr-un scaun cu rotile... O poveste in care un barbat se indragosteste profund de o femeie tanara si frumoasa careia in aparenta ii poate fi tata...  O poveste in care un barbat paraseste femeia iubita mai presus de viata constient ca nu peste mult timp va arata atat de tanar incat sa poata fi considerat fiul ei...

Povestea exploreaza curajul, alegerile, ratarile si sansele lui Benjamin. Personajul este un observator sensibil al lumii din jurul sau si spunandu-si povestea, care incepe intr-un azil de batrani, ne face martori ai mortii si ne obliga sa descoperim viata. Si desi din punct de vedere medical Benjamin este cea mai mare ciudatenie imaginabila, ceea ce-l face special nu este corpul sau care intinereste pe masura ce anii trec, ci povestea lui de iubire, pe care spectatorii o descopera avand in gand iubirea care i-a facut pe ei insisi sa se simta speciali.

Regia este impecabila, filmul emotioneaza prin poveste, prin dialoguri si imagini si ne lasa cu o nostalgie devastatoare dupa vietile traite intens si fara plase de siguranta... Personajele sunt extrem de complexe si aduse la superlativul trailor. Un film pe care trebuie, trebuie sa-l vedeti. Trebuie sa intelegeti cum se face ca cel mai mare miracol al unei vieti care sfideaza legile firii ramane iubirea, care in general  constituie un caz intr-adevar  foarte, foarte curios...